COPSI, FRP si credite

By | September 21, 2017

Colegiul Psihologilor din România

Acreditează cursurile de formare profesională continuă, seminariile sau workshopurile, conferinţele, congresele sau alte manifestări ştiinţifice în domeniul psihologiei şi psihoterapiei.Creditele cu care sunt acreditate aceste manifestări ştiinţifice sunt utile doar psihologilor şi psihoterapeuţilor, indiferent de treapta de specializare, care au aviz de liberă practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România. Studenţilor, psihologilor, medicilor şi altor categorii profesionale conexe care nu au încă aviz de liberă  practică eliberat de către Colegiul Psihologilor din România aceste credite nu le sunt folositoare, creditele nefiind luate în considerare retroactiv (adică creditele dobândite înainte de obţinerea avizului de liberă practică nu sunt luate în calcul).

Colegiul Psihologilor din Romania elibereaza avizele de libera practica in psihologie, inclusiv psihoterapie. Ca urmare, o formare in psihoterapie in urma careia obtineti aviz de libera practica trebuie sa fie acreditata de COPSI.

Federaţia Română de Psihoterapie (FRP)

Acreditează formările în psihoterapie pe baza normelor Asociaţiei Europene de Psihoterapie. De asemenea, acrediteaza workshopuri, conferinte, seminarii si alte activitati, pentru care se acorda credite, necesare mentinerii in registrul psihoterapeutilor. Pentru a putea beneficia de certificare ca psihoterapeut la nivel european este necesar sa va desfasurati formarea profesionala in cadrul unei asociatii acreditate de catre Federatia Romana de Psihoterapie.

Participarea la workshopuri, seminarii, alte manifestări ştiinţifice

Participarea la manifestări ştiinţifice acreditate de Colegiul Psihologilor este necesară numai după obţinerea avizului de liberă practică.  După obţinerea  avizului de liberă practică Colegiul Psihologilor cere întrunirea a câte 10 de credite pe an, pentru menţinerea avizului de liberă practică, credite ce sunt obţinute prin frecventarea manifestărilor ştiinţifice creditate de Colegiul Psihologilor. Federatia Romana de Psihoterapie cere intrunirea a 50 de credite pe an pentru mentinerea in registrul psihoterapeutilor.