Fiecare din noi are o imagine interioară a lumii prin care filtrează evenimentele – ceea ce în germană se numeşte Weltanschaung. Propria imagine asupra lumii este inconştientă, deci o purtăm cu noi peste tot şi ne referim la ea în mod constant. Această imagine proprie asupra lumii reflectă universul subiectiv, melancolic în care trăim.
Fiecare din noi trăieşte într-un alt univers subiectiv. Unele persoane trăiesc într-o lume haotică, astfel că au mereu nevoie de a corecta şi de a face ordine. Alţii trăiesc în universuri fundamental interpersonale, în care oamenii au mereu diverse nevoi. Alte persoane trăiesc într-un univers competitiv care seamănă cu un teren de sport sau o pistă de curse. Sunt persoane care locuiesc într-un loc indiferent şi condamnat, în care nimic nu contează.
Regula generală este aceea că imaginea noastră despre lume este o versiune a imaginii pe care am format-o în copilărie. Dacă am crescut într-o familie prietenoasă şi paşnică, universul în care trăim este unul benign; dar dacă am crescut într-un mediu ostil universul nostru tinde să fie mai negru şi mai ameninţător.
De asemenea avem o imagine de sine metaforică, bazată pe ceea ce eram în copilărie în cadrul familiei, culturi şi subculturi. La începutul vieţii ne-au fost necunoscute anumite calităţi, iar familia proprie ne-a atribuit mai târziu un „rol”. Ne ataşăm de imaginea noastră şi credem că nu putem exista în afara ei.
