Neajutorarea învăţată este situaţia în care o persoană a învăţat să se comporte neajutorat, chiar dacă are posibilitatea de a se ajuta pe sine pentru a evita circumstanţele neplăcute sau dăunătoare la care a fost supusă. Respectiv persoana are impresia că nu poate controla rezultatul unei situaţii.
Neajutorarea învățată poate fi specifică unei situaţii sau se generează pentru mai multe situaţii. Stilul de atribuire sau stilul explicativ al persoanei contribuie la răspunsul diferit pe care oamenii îl au în situaţii adverse.
Deşi două persoane pot experienţia acelaşi eveniment negativ, modul în care persoana interpretează sau îşi explică evenimentul va afecta probabilitatea neajutorării învăţate şi respectiv a depresiei. Persoanele cu un stil explicativ pesimist, care văd evenimentele negative ca permanente („Asta nu se va schimba niciodată”), personale („Este vina mea”) şi intruzive („Nu pot face nimic corect”), au o probabilitate mai mare de neajutorare învăţată şi depresie.
Neajutorarea învăţată este de asemenea o problemă motivaţională: persoana care nu a reuşit în trecut să îndeplinească o sarcină ajunge la concluzia eronată că nu îşi poate îmbunătăţi performanţele. Neajutorarea învăţată poate fi folosită ca şi scuză.
