Tipurile temperamentale au fost primele incercari de clasificare si elucidare a trasaturilor de personalitate la om.
Tipologiile morfologice sau bioconstitutionale
Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor antichitatii, Hipocrate (400 i.e.n.) si Galenus (150 e.n.). In concordanta cu filosofia epocii, care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale – aer, pamant,foc si apa – acestia au considerat ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru „umori”: sange, flegma, bila neagra si bila galbena, determina temperamentul. Pe aceasta baza se stabilesc cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.
– Colericul este energic, nelinistit, impetuos, irascibil, uneori impulsiv si isi risipeste energia. El este inegal in manifestari. Starile afective se succed cu rapiditate. Oscileaza intre entuziasm si deceptie, are tendinta de exagerare in tot ceea ce face. Este o persoana foarte expresiva, usor „de citit”, gandurile si emotiile i se succed cu repeziciune. Are tendinta de dominare in grup si se daruieste cu pasiune unei idei sau cauze.
– Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmiciatate si echilibru. Este vioi, vesel, optimist si se adapteaza cu usurinta la orice situatie. Fire activa, schimba activitatile foarte des, deoarece simte permanent nevoia de ceva nou. Trairile afective sunt intense, dar sentimentele sunt superficiale si instabile. Trece cu usurinta peste esecuri sau deceptii sentimentale si stabileste usor contacte cu alte persoane.
– Flegmaticul este linistit, calm, imperturbabil, cugetat in tot ceea ce face, pare a dispune de o rabdare fara margini. Are o putere de munca deosebita poate obtine performante deosebite mai ales in muncile de lunga durata si este foarte tenace, meticulos in tot ceea ce face. Fire inchisa, greu adaptabila, putin comunicativa, prefera activitatile individuale.
– Melancolicul este la fel de lent si inexpresiv ca felgmaticul, dar ii lipseste forta si vigoarea acestuia, emotiv si sensibil, are o viata interioara agitata datorita unor exagerate exigente fata de sine si a unei neincrederi in fortele proprii. Este putin rezistent la eforturi indelungate. Putin comunicativ, inchis in sine, melancolicul are dificultati de adaptare sociala. Debitul verbal este scazut, gesticulatia redusa.
Tipologia lui E. Kretschmer cuprinde trei tipuri principale:
– tipul picnic-ciclotim (constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil), predispune la tulburari maniaco-depresive;
– tipul leptosom (astenic-schizotim) (constitutie verticala, trunchi cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei), predispune la tulburari de natura schizoida (schizofrenica);
– tipul atletic (constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust), predispune la epilepsie.
Pe baza combinatiilor in interiorul tipurilor morfologice picnic si astenic, Kretschmer a obtinut 6 tipuri temperamentale: 3 ciclotimice si 3 schizotimice. Temperamente ciclotimice: 1. hipomaniac (dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata); 2. sintonic (spirit realist, pragmatism, simtul umorului, toleranta); 3. greoi (lentoare, inertie, praguri senzoriale ridicate, timpi de reactie mari) Temperamente schizotimice: 1. hiperestezic (nervozitate, iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete, circumspectie); 2. schizotimic (intermediar, rece, calm, energic); 3. anestezic (rece, nervos, logic, sistematic, obtuz, lenes, inaccesibil pasiunilor, indolent).
- Tipologiile fiziologice si psihofiziologice
Explicarea diferentelor temperamentale tine, in conceptia filozofului rus Ivan Petrovici Pavlov, de caracteristicile sistemului nervos central si de raporturile dintre ele:
– forta sau energia este capacitatea de lucru a sistemului nervos si se exprima prin rezistenta mai mare sau mai mica la excitanti puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Din acest punct de vedere se poate vorbi despre sistem nervos puternic si sistem nervos slab;
– mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe. Daca trecerea se realizeaza rapid, sistemul nervos este mobil, iar daca trecerea este greoaie se poate vorbi despre sistem nervos inert;
– echilibrul sistemului nervos se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia). Daca ele au forte aproximativ egale, se poate vorbi despre sistem nervos echilibrat. Exista si un sistem nervos neechilibrat la care predominanta este excitatia.
Din combinarea acestor insusiri rezulta patru tipuri de sistem nervos:
- tipul puternic, neechilibrat,excitabil (corelat cu temperamentul coleric);
- tipul puternic, echilibrat, mobil (corelat cu temperamentul sangvinic);
- tipul puternic, echilibrat, inert (corelat cu temperamentul flegmatic);
- tipul slab (corelat cu temperamentul melancolic).
Pavlov a demonstrat ca cele patru tipuri considerate “pure” se combina intre ele, dand 16 tipuri mixte, singurele care se intalnesc in realitate, “tipul pur” fiind o entitate mai mult teoretica.
- Tipologiile psihologice
Tipologia lui Jung si Eysenck
Psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung a constatat, pe baza unei impresionante experiente clinice, ca, in afara unor diferente individuale, intre oameni exista si deosebiri tipice. Unii oameni sunt orientati predominant spre lumea externa si intra in categoria extravertitilor, in timp ce altii sunt orientati predominant spre lumea interioara si apartin categoriei introvertitilor.
Extravertitii sunt firi deschise, sociabili, comunicativi, optimisti, senini, binevoitori, se inteleg sau se cearta cu cei din jur, dar raman in relatii cu ei.
Introvertitii sunt firi inchise, greu de patruns, timizi, putini comunicativi, inclinati spre reverie si greu adaptabili.
Psihologul englez Hans Eysenck reia aceasta distinctie a lui Jung, amplificand cazuistica probatorie, dar adauga o noua dimensiune numita grad de nevrozism. Aceasta exprima stabilitatea sau instabilitatea emotionala a subiectului. Eysenck a reprezentat cele doua dimensiuni pe doua axe perpendiculare, obtinand tipurile extravertit – stabil, extravertit – instabil, introvertit – stabil si introvertit – instabil, pe care le-a asociat cu cele patru temperamente clasice.
