Ce este tulburarea deliranta?
Tulburarea deliranta este prezenţa unuia sau a mai multor idei delirante nonbizare care persistă cel puţin o lună.
Halucinaţiile auditive sau vizuale pot exista, dar nu sunt uzuale. Halucinaţiile tactile sau olfactive pot fi prezente dacă sunt în legătură cu tema delirantă (de ex., senzaţia că este infestat cu insecte, asociată cu ideile delirante de infestare, sau percepţia că persoana emite un miros urât printr-un orificiu ai corpului, asociată cu idei delirante de referinţă).
Simptomele tulburarii delirante
Funcţionarea psihosocială este variabilă. Deteriorarea poate fi substanţială şi include o funcţionare profesională redusă sau absentă şi izolare socială. Când în tulburarea delirantă este prezentă reducerea funcţionării psihosociale, aceasta este consecinţa directă a convingerilor delirante înseşi..
Subtipuri de tulburare deliranta
Tipurile de tulburare delirantă pot fi specificate pe baza temei delirante predominante:
Tipul erotoman. In tulburarea deliranta de tip erotoman tema centrală a delirului o constituie faptul că o altă persoană este indragostita de persoana in cauza. Ideea delirantă se referă adesea mai curând la un amor romantic, idealizat, şi la o uniune spirituală decât Ia atracţia sexuală. Persoana, în raport cu care se are această convingere, are de regulă un statut mai înalt (de ex., o persoană faimoasă ori un superior la serviciu), dar poate fi şi una complet străină. Eforturile de a contacta obiectul ideii delirante prin apeluri telefonice, scrisori, cadouri, vizite şi chiar supraveghere sunt frecvente, deşi, ocazional, persoana respectivă poate ţine secretă ideea delirantă. Cele mai multe persoane cu tulburare deliranta de tip erotoman clinice sunt femei.
Tipul de grandoare. In tulburarea deliranta de tip de grandoare tema centrală a delirului o constituie convingerea ca persoana are un mare (dar nerecunoscut) talent sau perspicacitate ori că a făcut o mare descoperire. Mai rar, persoana poate prezenta ideea delirantă că ar avea o relaţie specială cu o persoană marcantă (de ex., cu un consilier al preşedintelui) ori că ar fi o persoană marcantă (în care caz, respectivul poate fi considerat drept impostor). Ideile delirante de grandoare pot avea şi conţinut religios (de ex., persoana crede ca are un mesaj special de la o divinitate).
Tipul de gelozie. In tulburarea deliranta de tip de gelozie tema centrală a delirului persoanei o constituie faptul că soţia (soţul) sau amanta (amantul) persoanei este infidel(a). La această convingere se ajunge fără cauza cuvenită şi se bazează pe inferenţe incorecte susţinute de mici fărâme de „probe” (de ex., neglijenţa vestimentară sau pete pe cearceaf) care sunt colectate şi utilizate spre a justifica delirul. Persoana cu delir îşi confruntă de regulă soţia (soţul) sau amanta (amantul) şi încearcă să intervină în presupusa infidelitate (de ex., restrânge autonomia soţiei (soţului), o (îl) urmăreşte în secret, investighează amantul (amanta) presupus(ă), atacă soţia (soţul).
Tipul de persecuţie. In tulburarea deliranta de tip de persecutie tema centrală a delirului implică convingerea persoanei că se conspiră contra sa, că este spionată, înşelată, urmărită, otrăvită sau drogată, tratată cu răutate, vexată sau obstrucţionată în urmărirea obiectivelor sale pe termen lung. Mici umilinţe pot fi exagerate şi deveni nucleul unui sistem delirant. Nucleul delirului îl constituie adesea o injustiţie oarecare care trebuie remediată prin acţiune legală („paranoia cverulentă”), iar persoana afectată se poate angaja în tentative repetate de obţinere a satisfacţiei prin apel la tribunale şi la alte agenţii guvernamentale.
Tipul somatic. In tulburarea deliranta de tip somatic tema centrală a delirului implică funcţii sau senzaţii corporale. Ideile delirante somatice pot surveni în diverse forme. Cele mai frecvente constau din convingerea persoanei că ea emite un miros urât din piele, gură, rect sau vagin; că este infestată cu insecte pe, sau sub tegumente, că are paraziţi interni, că anumite părţi ale corpului său sunt diforme sau hidoase (contrar oricăror dovezi) ori că părţi ale corpului ei (de ex., intestinul gros) nu funcţionează.
Evoluţia tulburarii delirante
Varsta la debut a tulburării delirante este variabilă, mergând din adolescenţă până târziu în viaţă. Tipul de persecuţie este cel mai frecvent subtip. Evoluţia este foarte variabilă.
